Președintele Israelului, Reuven Rivlin, la invitația lui Klaus Iohannis, efectuează o vizită de stat astăzi, în România!

Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, efectuează astăzi o vizită de stat în România, la invitaţia omologului său, Klaus Iohannis.

Astăzi, preşedintele Statului Israel se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu şeful statului român, având programate convorbiri tete-a-tete şi în plenul celor două delegaţii, urmate de declaraţii comune de presă.

„Vizita de stat a preşedintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi şefi de stat având loc cu prilejul participării preşedintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuţii telefonice în lunile martie şi iunie 2020”, preciza, vineri, Administraţia Prezidenţială.

Potrivit unui comunicat, vizita preşedintelui Reuven Rivlin reflectă „soliditatea” relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Statul Israel rămâne un partener „cheie”, cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu.

Discuţiile celor doi preşedinţi se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul celebrării, la 11 iunie, a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Statul Israel.

Vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică şi cea în domeniul sănătăţii, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două state, precizează sursa citată.

O atenţie deosebită va fi acordată situaţiei din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv stadiului Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia de securitate din regiune în urma evoluţiilor recente, urmând a fi abordate şi alte teme de actualitate de pe agenda regională şi cea internaţională, a mai informat Preşedinţia.

Sursa foto: Facebook-Ambasada României în Israel/Embassy of Romania to Israel

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular