Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, sustine ca USR PLUS vrea desfiintarea Sectiei Speciale de Investigare a Infractiunilor din Justitie pentru a nu se afla frauda de la alegerile din Sectorul 1. „Oricum se va afla adevarul”, sustine Marcel Ciolacu, care crede ca Clotilde Armand are sanse de 10% sa termine mandatul.
„Deodata, domnul ministru al Justitiei vrea sa faca sesiune extraordinara sa desfiinteze SIIJ-ul. De ce, pentru ca SIIJ e in vacanta pana in septembrie, cand se termina oficial ancheta doamnei Clotilde. O anunt oficial: Oricum se va afla adevarul”, a declarat, luni seara, la Antena 3.
Intrebat daca crede ca USR incearca sa desfiinteze SIIJ pentru a nu se afla frauda de la Sectorul, Ciolacu a afirmat: „Bineinteles, bineinteles”.
Ciolacu a reiterat ideea ca PSD sustine orice initiativa de demitere a primarului Clotilde Armand si a precizat ca aceasta are sase de 10% sa-si termine mandatul.
In 16 mai, Marcel Ciolacu a afiemat ca asteapta decizia „unui magistrat” cu privire la ancheta deschisa in urma rezultatului alegerilor locale pentru Primaria sectorului 1, el afirmand ca, in cazul in care Clotilde Armand nu va demisiona daca se va ajunge la concluzia ca a pierdut alegerile, PSD va strange semnaturi pentru organizarea unui referendum privind reluarea scrutinului.
Scandalul numararii voturilor de la Sectorul 1 a izbucnit dupa difuzarea unor imagini in care persoane despre care se afirma ca ar fi membri ai USR PLUS umblau la sacii cu voturi pentru Primaria Sectorului 1 al Capitalei.
Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache a depus o plangere legata de rezultatul alegerilor si a reclamat comiterea unor infractiuni de catre Dan Barna, presedintele USR, procurorul Nicolae Sprancu – presedintele Biroului Electoral Sector 1 si Andrei Nicolescu, membru USR.
Procurorul Sorin Iasinovschi de la Sectia Speciala pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ) a dispus printr-o ordonanta de delegare ca Politia Bucuresti sa renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din Bucuresti, castigate de Clotilde Armand (USR) in dauna lui Dan Tudorache (PSD).
Recent au aparut informatii conform carora Tudorache ar avea un avans in fata lui Clotilde Armand.
Reprezentantii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au precizat ca ancheta in dosarul privind alegerile locale din Sectorul 1 nu a fost finalizata, termenul fiind prelungit pana la 1 august, la cererea Politiei Capitalei, care a invocat volumul mare de munca.
Sursa știre: aktual24.ro