Directorul economic al Ministerului Transporturilor a fost reținut pentru luare de mită

Direcția Națională Anticorupție a decis reținerea pentru 24 de ore a lui Petre Neacșa, directorul Direcției Economice a Ministerului Transporturilor, acesta fiind implicat în dosarul navelor ARSVOM și bănuit de luare de mită. Judecat după avere, Petre Neacșa, acuzat că a primit mită aproape 100.000 de euro era un tip modest. Declarația sa de avere menționează o mașină veche de 18 ani, datorii la bănci și o singură proprietate imobiliară (un apartament) în București.

DNA a remis miercuri un comunicat de presă privindu-l pe Petre Neacșa: „În cauza mediatizată prin comunicatul 636/VIII/3 din 30 iunie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 07 iulie 2021, a inculpatului Neacșa Petre, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În contextul menționat anterior, în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei.

Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul ar fi primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 08 iulie 2021, inculpatul Neacșa Petre urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Potrivit ultimei declarații de avere, Petre Neacșa este un funcționar la stat mai degrabă modest. El ar deține un autoturism Hyundai Santa Fe din 2003, are un credit ipotecar de 58.000 de euro, o descoperire pe card de 10.100 lei. La capitolul venituri, Petre Neacșa stă bine. Acestea au însumat 354.000 lei, respectiv  29.500 pe lună net (aproape 6.000 de euro). Din întreaga sumă, doar 20% îi provenea din salariu, restul veniturilor fiind asigurate prin calitatea sa de membru CA Eximbank și Tarom. (D.C.)

Sursa știre: clubferoviar.ro

Sursa foto: Facebook-Tiberiu Pirnaru

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular