Guvernul a prelungit starea de alertă cu 30 de zile, dar au fost aduse unele modificări, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat. Astfel, cei care au trecut prin infecția cu COVID-19 în ultimele 180 au același regim cu cei vaccinați și cu cei care au test COVID negativ, la terase pot sta la masă mai mult de 6 persoane, iar adulții care îi însoțesc pe copii la locurile de joacă nu mai trebuie să fie vaccinați.
Principalele modificări la starea de alertă:
Pentru cei care au trecut prin boală, a fost crescută limita de 90 de zile la 180 de zile de la infectarea cu COVID-19, pentru a fi în concordanță cu cerificatul verde european. În acest inferval, oamenii care au fost infectați cu COVID-19 sunt scutiți de carantină la intrarea în țară și pot participa la evenimente, la fel cu cei vaccinați sau care au un test COVID negativ.
La activitățile culturale în aer liber se permite participarea a până la 1.000 de persoane care stau pe scaun .
La nunți, botezuri și alte evenimente private, suprafața pe persoană a fost redusă de la 4 metri pătrați la 2 metri pătrați.
La locurile de joacă pentru copii, nu se va mai solicita ca însoțitorii să fie vaccinați împotriva COVID-19.
La exterior, la restaurante, se elimină regula de 6 persoane la masă.
Sursa foto: Facebook-Roza Zah