Declarația de avere a lui Dan Barna – investiții în valoare de 1,45 milioane de lei

Dan Barna, vicepremier în guvernul condus de Florin Cîţu, are plasamente de 1,45 milioane de lei (293.000 de euro) în fonduri de investiţii, atât de acţiuni cât şi obligaţiuni. Barna este investitor pe cont propriu la Banca Transilvania (10.340 de lei) şi la producătorul de piese auto Compa Sibiu (1.430 de lei).

Potrivit declaraţiei de avere semnată pe 14 iunie 2021 şi publicată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Barna are 2.144 de lei cash disponibil pentru tranzacţionare la bursă prin intermediul societăţii de brokeraj Tradeville în timp ce fondurile mutuale din portofoliul său sunt în mare parte la NN Investment Partners. Datele agregate de ZF de la ANI arată că Dan Barna este printre puţinii membri ai guvernului care îşi investesc banii pe piaţa de capital.

Astfel în cea mai recentă declaraţie de avere, Dan Barna arată că are 267.000 de lei la International Romanian Bond – fond de obligaţiuni, dar şi 324.000 de lei la fondul de acţiuni International Romanian Equity. Potrivit datelor de pe site-ul administratorului NN Investment Partners, primul fond are un randament de 5,6% iar cel de-al doilea de 34% în ultimele 12 luni, scrie Mediafax.

Stelian Ion are 200.000 lei „la saltea”

„Este de înțeles și respect interesul public pentru veniturile politicienilor, pentru că sunt la mijloc bani publici. De aceea, este important ca fiecare politician să completeze corect și cu onestitate declarațiile de avere, care sunt documente publice. În momentul în care aceste declarații de avere sunt prezentate tendențios și cu rea-credință, nu mai este însă vorba de a sluji interesul public, ci de a-l manipula și intoxica. Din respect pentru toți oamenii onești, invadați de informații eronate și mincinoase, fac următoarele precizări” a scris Stelian Ion, pe Facebook, acolo unde a adăugat:

„Declarația mea de avere, depusă în iunie 2021, a fost completată cu respectarea strictă a legii. Astfel, declarația de avere s-a completat în 2021 la rubrica „venituri” cu menționarea sumelor obținute în anul 2020, perioadă în care eram doar deputat, pentru că așa mă obligă legea să declar. Între timp, am încasat venituri și ca ministru, și ca membru de drept al CSM. Acestea vor apărea, în mod legal, în declarația de avere pentru anul fiscal 2021, al cărei termen de depunere este iunie 2022. Sunt șase luni de zile în care am primit și aceste venituri legale, pe care sunt obligat prin lege să le declar în 2022, nu acum. Așadar, este greșit și răuvoitor să se raporteze cineva doar la veniturile din salariul de deputat, ca să susțină că veniturile nu ar justifica suma economisită, fără să țină cont de prevederile legale privind depunerea declarației de avere.” a transmis el.

Sursa știre: dcnews.ro

Sursa foto: Facebook-Dan Barna

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular