13 state din Europa au introdus Green Pass-ul – Regulile diferă în funcție de fiecare țară

Pașaportul de vaccinare intră tot mai mult în viața ta. În ciuda protestelor de la Paris sau Roma, pașaportul sanitar nu va dispărea prea curând. În Franța, Green Pass-ul rămâne valabil pentru spectacole, cinema, muzee, săli de sport și, de la 1 august, în restaurante – inclusiv pe terase, baruri și transport pe distanțe lungi. Pentru restaurante, un pașaport sanitar poate fi o provocare din punct de vedere legal.

„Principalul obiectiv este să evităm un nou lockdown. Așa ceva ar fi inimaginabil pentru patronii de magazine, pentru noi, pentru toată lumea. Dacă asta e soluția, atunci trebuie să o facem chiar dacă este incomod. Mai mult, ei spun că nu este obligatoriu, dar putem vedea cum stă situația. Dacă vrem să ne trăim viețile, trebuie să ne vaccinăm”, a declarat Cyrille Bord, angajat în domeniul energiei.

Un număr tot mai mare de țări vor să facă să fie ilegal să intri într-un bar sau restaurant fără dovada vaccinării. Creșterea numărului de cazuri în țări precum Franța, Italia și Olanda a dus la implementarea Green Pass-ului. În total sunt 13 țări europene care l-au adoptat. Regulile diferă de la o țară la alta.

Lista țărilor cu Green Pass:

Austria

Cipru

Danemarca

Franța

Germania

Italia

Letonia

Lituania

Luxemburg

Olanda

Portugalia

Irlanda

Slovenia

Sursa știre: alephnews.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular