Surpriza începutului de sezon în Liga 1 este Claudiu Petrila. Mijlocașul stânga are deja 3 goluri marcate în actualul campionat, pentru CFR Cluj și arată că merită să joace în echipa lui Șumudică, chiar și fără regula de vârstă. Petrila a contribuit la 42,8 la sută din golurile campioanei în primele 4 etape, reușitele sale fiind decisive în victoriile cu CS Mioveni, Academica și FC U Craiova.
Inedit este faptul că Petrila reușește toate aceste evoluții la doar 20 de ani și este fotbalistul născut după 2000 cu cea mai evidentă ascensiune.
Mai mult, mijlocașul a fost eficient și în sezonul trecut, când era împrumutat la Sepsi, iar strict în anul calendaristic 2021 îi domină la capitolul eficiență pe toți fotbaliștii de sub 23 de ani din România. Petrila are 6 goluri marcate în acest an, 3 dintre ele fiind înscrise în play-off-ul din sezonul trecut. Doar Moruțan mai are 6 goluri marcate în 2021, dintre fotbaliștii care nu au împlinit încă 23 de ani.
CFR Cluj i-a fixat prețul de transfer lui Claudiu Petrila: 15 milioane de euro. Impresarii vin cu oferte
Media de eficiență a lui Petrila este însă mai mare. Mijlocașul CFR-ului are un gol marcat, la 235 de minute jucate, în timp ce media lui Moruțan este de un gol, la 340 de minute, în acest an.
Cordea, cu 5 goluri în 2021 și Jovan Markovic, cu 4 reușite, sunt fotbaliștii care completează topul tinerilor din Liga 1 cu cele mai multe reușite.
În aceste condiții, Claudiu Petrila a devenit interesant pentru scouteri și, din informațiile ProSport, sunt impresari care au venit deja cu oferte pentru fotbalistul de 20 de ani sau au chestionat oficialii clubului despre suma de transfer a lui Petrila.
Se pare că oficialii campioanei vor să dea cea mai mare lovitură din istoria clubului, cu fotbalistul descoperit la un trial. 15 milioane de euro este suma pe care clujenii o cer pentru a-l ceda pe Claudiu Petrila.
Sursa știre: prosport.ro
Sursa foto: Facebook-Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA