Presedintele Partidului National Liberal, Ludovic Orban, a afirmat miercuri ca nu a condus niciodata sub influenta bauturilor alcoolice, precizand ca a luat amenda de circulatie, una dintre ele pentru depasirea vitezei legale, iar atunci a avut si permisul suspendat pentru trei luni.
Intrebat miercuri, in contextul informatiilor privind inchisoarea facuta in SUA de premierul Florin Citu pentru conducere sub influenta alcoolului, daca a condus sub influenta bauturilor alcoolice sau daca a primit o amenda de circulatie, Orban a raspuns: „Niciodata nu am condus sub influenta bauturilor alcoolice. Am fost supus in mod frecvent la testul de alcoolemie si niciodata nu am consumat alcool la toate testele pe care le-am efectuat”.
„Amenda de circulatie am luat. In campania prezidentiala din 2004 m-am deplasat la Slobozia unde erau pregatite microbuze si autocare pentru votul multiplu pe traseu si mergeam cu o viteza un pic cam mare si m-a luat radarul si am avut trei luni suspendat permisul. Am mai avut incidente de-a lungul timpului, m-am rasturnat cu masina la Iasi, dar la fiecare din incidentele pe care le-am avut, s-au derulat toate procedurile legale, niciodata nu am consumat alcool si de multe ori au fost defectiuni de natura tehnica care au provocat incidentele”, a afirmat Orban.