Moțiunea lui Orban pentru congresul PNL: „Referendum intern pe model USR, fără penali în funcții publice, promovarea credinței și a națiunii, repararea legilor justiției”

Moţiunea prin care Ludovic Orban vizează un nou mandat de preşedinte al PNL cuprinde o serie de măsuri atât pe plan intern, pentru creşterea vizibilităţii şi performanţei partidului şi clarificarea doctrinară, cât şi pentru guvernare, unde propune o serie de principii precum transparenţă, competenţă, integritate.

De asemenea, Ludovic Orban propune organizarea de refendumuri interne pentru luarea deciziilor importante, pe modelul celor de la USR. Nu în ultimul rând, el promite repararea legilor justiţiei modificate în legislatura trecută dominată de PSD şi UDMR.

Principalele prevederi ale moţiunii lui Ludovic Orban:

O doctrină liberal conservatoare:

o   reafirmarea și promovarea valorilor fondatoare ale Partidului Național Liberal și ale națiunii române moderne: drepturile și libertățile individuale, familia, credința creștină și națiunea

o   Promovarea și susținerea capitalului autohton: ”capitalul național autohton trebuie sprijinit pentru a face față competiției europene și internaționale”

o   apărarea apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO și lupta împotriva oricărui tip de discurs care pune la îndoială locul României în UE și NATO

o   apărarea și conservarea patrimoniului natural și a echilibrului ecologic

o   sprijinirea întreprinzătorilor și angajaților în tranziția către o economie verde

Consolidarea PNL ca lider al dreptei din România:

o   păstrarea unităţii partidului

o   democraţie internă: deciziile partidului să fie luate de organismele statutare ale partidului, după o largă şi prealabilă consultare a bazei partidului; garantarea libertăţii de exprimare în interiorul partidului; respectarea ”cu stricteţe” a instituţiei votului secret

o   modificarea statutului PNL: Modificările vor urmări asigurarea democraţiei în partid, garantarea drepturilor membrilor, proceduri şi criterii clare pentru selecţie, organizarea mai bună a partidului, îmbunătăţirea activităţii comisiilor de specialitate etc.

o   cariere politice bazate pe competenţă şi rezultate: selecţia în partid pentru ocuparea diferitelor poziţii publice se va face în toate cazurile printr-o procedură transparentă şi pe baza unor criterii obiective.

o   o comunicare mai bună, obiectivă şi permanentă: o platformă de comunicare internă pentru consultarea periodică a tuturor membrilor PNL (consultări de tip referendum) pe teme importante din viaţa publică

o   Conducerea centrală a partidului să fie mereu alături de aleşii locali: sprijinirea tuturor proiectelor comunităților locale conduse de primari liberali și ale județelor conduse de președinții de Consilii Județene ai PNL; înfiinţarea în cadrul Secretariatului general a unui departament special pentru relaţia cu reprezentanţii PNL în administraţia locală

o   Creşterea performanţei politice în administraţia locală

o   Înfiinţarea unei comisii permanente de selecție, evaluare și pregătire a resursei umane din interiorul Partidului Național Liberal.

o   Întărirea rolului comisiilor de specialitate din cadrul PNL: participarea la activitatea comisiilor, la elaborarea programelor sectoriale, va reprezenta condiţia obligatorie pentru orice membru care doreşte să ocupe o funcţie publică în domeniul de activitate în care contribuie

o   Dezvoltarea în plan organizaţional: organizaţiile trebuie să funcţioneze instituţional, să se întrunească periodic, să desfăşoare acţiuni periodice, să fie prezente în viaţa localităţii, să transmită mesajele partidului, să aibă iniţiative şi proiecte care pot aduce beneficii locuitorilor

  • Digitalizare şi management politic modern: digitalizarea completă a partidului prin stocarea informațiilor existente într-un spațiu digital, organizarea bazelor de date și actualizarea permanentă a registrului electronic al membrilor PNL, crearea unor criterii în baza cărora informațiile să fie filtrate și/sau stocate care să permită generarea automată a unor statistici cuprinzătoare, pentru a urmări performanța sucursalelor, liderilor, comisiilor, membrilor până la responsabilii zonelor electorale, în funcție de indicatorii-cheie.
  • o   Pregătirea din timp a alegerilor: candidaţii vor fi selectaţi din timp şi vor fi sprijiniţi pentru creşterea notorietăţii şi a încrederii prin implicare în viaţa publică. Candidaţii vor fi pregătiţi pentru a face faţă exigenţelor impuse de funcţia pentru care urmează să candideze

Principiile bunei guvernări liberale:

o   Principiul legitimității limitate a actului de guvernare: Nu pot fi promovate inițiative legislative cu impact major pentru societate care nu au fost anterior anunțate și dezbătute în societate și în privința cărora nu există o opțiune populară exprimată prin vot.

o   Principiul limitării și autolimitării puterii publice: Autoritățile publice trebuie să intervină doar acolo unde libera inițiativă individuală nu poate oferi soluții.

o   Principiul egalității între instituțiile statului și cetățean: Toate deciziile și politicile publice trebuie să servească interesului cetățenilor.

o   Principiul nondiscriminării și al egalității efective în fața legii: Indiferent de beneficiile pe care le-ar produce pentru o anumită categorie socială, dacă o măsură legislativă sau administrativă nu produce aceleași efecte pentru toți cetățenii și pentru toate categoriile sociale, aceasta nu poate fi promovată.

o   Principiul comprehensivității legilor: Legile trebuie adoptate exclusiv printr-o dezbatere amplă care să permită o previzionare a tuturor efectelor posibile

o   Dereglementare, simplificare, digitalizare: simplificarea masivă a aparatului administrativ prin reducerea numărului de ministere, al instituțiilor publice centrale și locale, eliminarea a numeroase agenții și autorități inutile de la nivel central și local.

o   Principiul descentralizării: descentralizarea puterilor și a responsabilităților la nivel local trebuie să fie proporțională cu o descentralizare a resurselor financiare și economice

o   Principiul meritocratic în organizarea administrației publice: politizarea funcțiilor publice trebuie să se limiteze la funcțiile de demnitate publică.

o   Principiul integrității în ocuparea funcției publice: nu pot candida pentru ocuparea unei funcții publice persoanele cu probleme penale, aflate în conflict de interese și/sau în alte situații care le fac incompatibile cu funcția respectivă

o   Principiul transparenței: autoritățile publice centrale și locale sunt obligate să asigure transparența informațiilor privind activitatea curentă a instituțiilor și să răspundă prompt și suficient la orice solicitare de interes public.

  • Parteneriatul cu societatea în aplicarea politicilor publice
  • o   Principiul utilizării eficiente a resurselor publice: politicile fiscale trebuie să lase cât mai mulți bani în economie pentru încurajarea inițiativelor economice individuale și a investițiilor private care să permită o dezvoltare economică la nivelul întregii societăți

o   Principiul echilibrului economic și bugetar: politicile bugetare trebuie să urmărească reducerea deficitelor publice și folosirea unor astfel de mecanisme doar pentru pentru stimularea investițiilor publice și a creșterii economice

o   Principiul nonintervenției în mecanismele pieții: trebuie eliminate intervențiile arbitrare ale statului în economia privată. Trebuie sprijinită dezvoltarea capitalului, încurajată libera inițiativă și promovată valoarea capitalului uman. Trebuie promovate deducerile fiscale care să încurajeze libera inițiativă și investițiile în economie în locul subvențiilor și a ajutoarelor de stat. Politica ajutoarelor de stat trebuie limitată exclusiv la situații economice și sociale excepționale

o   Principiul unei creșteri economice sănătoase: creșterea productivității și a competitivității produselor și serviciilor din economia națională

o   Principiul coeziunii sociale și teritoriale: politici publice care să asigure o dezvoltare echilibrată între mediul urban și rural și între diferite regiuni ale României

o   Principiul solidarității responsabile între generații: resursele publice trebuie să fie folosite în mod responsabil astfel încât cheltuielile publice actuale să nu afecteze interesele generațiilor viitoare.

o   Principiul dezvoltării durabile: promovarea unor modele de producție și consum durabile și evitată supraexploatarea resurselor naturale în condiții distructive pentru mediu și natură.

o   Principiul continuității în politica externă: trebuie respectate cu fermitate angajamentele naționale privind statutul de membru al Uniunii Europene și NATO, precum și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii

–       Obiective şi măsuri pentru o economie competitivă:

o   trebuie să producem tot ce ceea ce se poate produce în România

o   dezvoltarea industriilor viitorului bazate pe folosirea resurselor naturale strategice rare

o   România să devină o capitală economică a regiunii și un centru regional de servicii logistice și financiar-bancare

o   reducerea ecartului de competitivitate și dezvoltare între regiunile istorice ale României.

–       Taxe mici, responsabilitate bugetară, libertate economică:

o   taxe cât mai puține, cât mai predictibile și mai mici

o   restructurarea rapidă a companiilor de stat prin listarea pe bursă a unor pachete de acțiuni minoritare pe care le deține statul

    Resurse pentru creștere durabilă: agricultură, transport, energie, industrie IT&C:

o   reindustrializarea, dezvoltarea și modernizarea economiei;

o   dezvoltarea unei economii inteligente, bazată pe valorificarea proprietății intelectuale în producerea de bunuri și servicii cu valoare ridicată;

o   stimularea industriilor competitive inovatoare care să pună în valoare creativitatea și inteligența tehnologică a românilor;

o   valorificarea resurselor naturale interne în beneficiul societății românești și dezvoltarea industriei de prelucrare a materiilor prime naturale astfel încât să fie valorificate produsele finite rezultate din folosirea resurselor naturale (energie, petrochimie, metalurgie, siderurgie etc.).

–       Sprijinirea micilor producători din agricultură și industria alimentară

–       Infrastructura de transport: demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres și investiții în cca. 3000 km de cale ferată, precum și o reprioritizare a investițiilor în domeniul naval și aerian

–       Extinderea rețelelor de energie electrică și gaze naturale:

o   solicitări către Uniunea Europeană pentru acordarea unei perioade de grație României pentru extinderea rețelelor inteligente de gaze naturale

o   măsuri de protecție a categoriilor vulnerabile afectate de procesul de liberalizare a pieței de energie

–       Industria IT: măsuri care să mențină, să stimuleze dezvoltarea locală a acestei industrii și să extindă modelele de bune practici ale unor hub-uri IT și parcuri tehnologice în mai multe zone cu potențial din țară

–       Administraţia publică:

o   Un nou Program național de investiții locale, cu un buget multianual pentru următorii ani de 50 miliarde lei

o   descentralizarea sistemului de achiziții pentru investițiile locale

o   descentralizarea resurselor și autonomie locală

–       Educaţie: asumarea obiectivelor și țintelor strategice în domeniul educației stabilite prin Proiectul de țară ,,România Educată”

–       Sănătate:

o    finanțarea trebuie să urmeze pacientul

o   creșterea anuală a bugetului pentru programele de sănătate,

o   descentralizarea investițiilor publice în sistemul de sănătate

–       Familie: politici de sprijin pentru sporirea natalității și creșterea copiilor

–       Justiţie:

o   restaurarea Legilor justiției în forma anterioară perioadei 2017- 2019 de guvernare PSD

o   eliminarea posibilității de pensionare anticipată a magistraților

  • adoptarea unei legislații privind răspunderea magistraților

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular