Guvernul a decis să renunțe la suplimentarea subvenției acordate partidelor – Se dorește o investiție mai mare în transport și dezvoltare

Guvernul a decis să renunțe la suplimentarea subvenției acordate partidelor în acest an, în cea mai recentă variantă a proiectului de rectificare bugetară, transmisă Consiliului Economic și Social, arată documentul obținut de Economedia. Față de varianta de rectificare publicată inițial de Executiv, primesc mai mulți bani Transporturile și Dezvoltarea, fiind reduse sume de la Sport.

Guvernul voia inițial să aloce 101,75 milioane de lei către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acestea reprezentând sume suplimentare pentru subvențiile alocate de la bugetul de stat pentru finanțarea partidelor politice (100 milioane lei) și pentru drepturile salariale ale personalului Autorității (1 milion lei).

În cea mai recentă variantă de rectificare bugetară, această suplimentare a sumelor acordate partidelor politice a dispărut. Recent, organizația Expert Forum a cerut guvernului să nu mărească din nou suma pentru subvenţiile partidelor, precizând că această sumă ar urma să fie mai mare în 2021 decât anul trecut, când subvenția a atins o valoare record de 253 de milioane de lei.

Ministerul Transporturilor va primi în plus 660,7 milioane lei, per sold, conform celui mai recent proiect de rectificare bugetară, față de 625,7 milioane lei, suma alocată inițial.  Motivul este creșterea subvenției pentru transportul de călători cu metroul cu 118 milioane lei, față de 83 milioane lei alocați inițial.

Sursa știre: g4media.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular