Organizatorii Congresului PNL de sâmbătă, 25 septembrie, au fost amendați cu 10.000 de lei de Poliția Capitalei, pentru nerespectarea regulilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
Anunțul a fost făcut marți, 28 septembrie, de comisarul-șef Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, care a fost audiat în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților, la solicitarea grupurilor parlamentare PSD și USR PLUS.
„Au fost înregistrate 17 apeluri prin care se semnala că nu toți participanții purtau masca de protecție și nu păstrau distanța. Apelurile au fost transferate imediat structurii de poliție competentă teritorială. Așa cum s-a întâmplat și la alte evenimente cu public numeros, fie că vorbim despre manifestații publice sau alte tipuri de întruniri, forțele de ordine au asigurat măsuri pentru fluența și siguranța traficului rutier, măsuri pentru ordinea și liniștea publică, iar în caz de nereguli, ulterior, pe baza verificărilor efectuate, au fost dispuse în termenul legal măsuri sancționatorii.
Cu privire la ce avem până la acest moment, s-a stabilit o sancțiune contravențională față de organizator, cu maximul cuantumului prevăzut de legea 55/2020 (n.r. 10.000 de lei). Sancțiunea a fost aplicată pentru că organizatorul nu s-a asigurat că sunt respectate toate măsurile, de distanțare fizică. Acesta nu s-a asigurat nici că toți participanții poartă mască de protecție pe toată durata evenimentului”, a declarat Bogdan Berechet în timpul audierii.
Context
Congresul Partidului Național Liberal, în urma căruia Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL, s-a desfășurat sâmbătă, 25 septembrie, la Romexpo, cu 5.000 de delegați, în condițiile în care Capitala era în scenariul roșu, cu o incidență de 4,1 cazuri la mia de locuitori.
Evenimentul a fost intens criticat, în special de PSD, care a sesizat Poliția și Jandarmeria în acest caz.
Partidul a sesizat Inspectoratul General al Poliției, Direcția Generală a Poliției Municipiului București, Departamentul pentru Situații de Urgență, Jandarmeria, Prefectura Capitalei și Poliția Locală a Municipiului București, „pentru a opri această flagrantă încălcare a legii și pentru a dispersa pe toți participanții la această manifestare iresponsabilă”.
De altfel, Marcel Ciolacu, a mai criticat și joi, 23 septembrie, decizia PNL de organizare în format fizic a Congresului, în pofida exploziei numărului de infectări cu SARS-CoV-2.
„Congresul PNL cu 5.000 de oameni într-o singură sală, deși infectările au explodat – este un afront uriaș la adresa românilor. (…) În România revine carantina, magazinele se închid din nou la ora 18.00 sau 20.00, iar Cîțu, Orban, Gorghiu și Rareș Bogdan au un singur gând: cum să numere voturile. Restul țării a reînceput să numere zilnic morții de COVID 19”, a scris atunci Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Premierul Florin Cîțu spunea sâmbătă, 25 septembrie, că au fost respectate toate regulile la evenimentul PNL. Însă mai multe imagini video arată că delegații care au participat la congres nu au respectat distanța între ei și nici nu au purtat masca de protecție tot timpul.
Sursa știre: mainnews.ro
Sursa foto: Facebook-Partidul Național Liberal