Cine este Bianca Tirsin, tânăra care va reprezenta România la Miss Universe

Bianca Tirsin are 21 de ani, e din Arad şi a câştigat titlul de Miss Universe România în 2020. Această victorie îi permite să reprezinte România la competiţia mondială Miss Universe, care va avea loc în America, în luna mai.

„Vreau să le mulţumesc familiei mele, prietenilor mei, organizaţiei Miss Universe România pentru onoarea de a deveni deţinătoarea titlului. Îi mulţumesc dragii mele echipe, care mă ajută să mă dezvolt ca persoană în fiecare zi. Către toţi cei care mă susţin: vă mulţumesc că sunteţi atât de amabili şi aproape de mine încă din 2017. Vă iubesc!”, a scris Bianca pe contul personal de Instagram în luna decembrie a anului trecut.

Concursul de frumuseţe se va desfăşura în luna mai, în Florida. Finala va avea loc pe 16 mai. „Noi trebuie să fim în 6 sau 7 mai acolo, în Florida, Miami. Am şi rochia şi e superbă, dar nu pot să vă spun mai multe.”, a declarat Bianca.

Până la vârsta de 21 de ani, a câștigat 13 concursuri de frumusețe

Tânăra din Arad, în vârstă de 21 de ani, a câştigat până acum 13 concursuri de frumuseţe. Conform propriilor declaraţii, e studentă şi deţine deja propria afacere: un magazin online cu produse de îngrijire orală.

„Sunt studentă la Facultatea de Management. De mică am fost o fire independentă, creativă, îndrăzneaţă, dar nu m-am gândit că la 16 ani o să îmi administrez propriul meu business. Şi iată-mă astăzi că îmi administrez propriul magazin online de produse de îngrijire orală.

Unul dintre lucrurile mele creative este de a edita clipuri pentru canalul meu de YouTube şi de a scrie articole pentru blog, iar când nu editez şi nu scriu, îmi place foarte mult să mă plimb cu motorul. Un capitol de neuitat este scrierea istoriei pentru România, câştigând doi ani consecutiv două titluri internaţionale din top cinci la cele mai mari concursuri de frumuseţe din lume.

Pe lângă experienţa mea în cadrul concursurilor de frumuseţe, am cochetat şase ani în lumea modellingului, fiind reprezentată şi de agenţia Elite Models din Danemarca, unde am trăit trei ani. Am reuşit încă din 2017 să creez o platformă activă cu scopul de a ajuta persoanele afectate de violenţa domestică. Dorinţa implicării mele este de a schimba ceva în România.”, a transmis Bianca Tirsin într-un video publicat în mediul online.

Sursa știre: comisarul.ro

Sursa foto: Facebook-Missology

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular