Ion Țiriac (82 de ani), un nume de referință din sportul românesc, a acordat Gazetei Sporturilor un interviu în exclusivitate, în care a vorbit și despre situația dramatică de la Dinamo, club care se zbate să evite retrogradarea în Liga 2.
Țiriac propune ca Dinamo să fie listată la Bursa de Valori, ceea ce ar reprezenta o premieră totală în fotbalul românesc. Modelul nu își găsește un precedent în România, însă a fost sau este folosit de marile puteri din fotbalul mondial: Manchester United, Juventus, Borussia Dortmund sau Benfica sunt câteva dintre cluburile de top listate la bursă.
Totuși, ipostaza prezentată de Țiriac pare una SF pentru Dinamo în momentul de față, una dintre condițiile pentru ca o societate să fie listată la bursă fiind să fi înregistrat profit în ultimii trei ani. Lucru care în Ștefan cel Mare nu e valabil.
„Am mai citit pe la dumneavoastră că în Bucureștiul ăsta e treaba cu Dinamo, că spectatorii au cumpărat…sigur că da! Să iasă pe bursă Dinamo! Dacă iese pe bursă, te duci acolo, cumperi o acțiune, cumperi două, eu vând, dumneata cumperi. Cât crește Dinamo în viitor dacă e s-o iei pe bursă? Dar acum nu e pe bursă, și, dacă nu e, spectatorii vor într-un fel, am înțeles că niște spanioli internaționali vor în alt fel. Foarte complicat!
Din păcate, eu sunt unul care e totalitar. Exemplul meu cel mai mare a fost Ecclestone (n.a. – fostul boss din Formula 1). Avea toate circuitele din lume, le-a cumpărat pe toate, ca să n-aibă discuție. Apoi, avea toată industria. El plătea industria, el plătea piloții ca să aibă liniște, el plătea media”, a spus Țiriac, în interviul acordat Gazetei.
Țiriac e la curent cu problemele de la Dinamo, dar spune că preferă să comenteze situația din exterior. Afaceristul se întreabă, însă, de ce clubul nu primește susținere din partea Ministerului Afacerilor Interne.
„E trist ce se întâmplă la Dinamo, dar nu-mi dau seama, nu cunosc dedesubturile. Nu cunosc pentru că nu e sportul la care să mă pricep. Neprincepâdu-mă, stau afară, spectator, nu chibiț. Mă doare, oarecum. Am mâncat 20 de ani pâine de la miliție, de bine de rău. Brandurile Steaua și Dinamo n-ar avea voie să dispară. Aceste brand-uri au adus sportului românesc mai multe medalii, olimpice sau fotbalistice decât toată țara împreună. Ar trebui să fie acolo și ar mai trebui să fie și îngrijite de ministerele lor. Sportul, în ziua de azi, e zero în România”, a declarat Țiriac
Tottenham, primul club listat la bursă!
În urmă cu mai bine de 35 de ani a avut loc prima listare la bursă a unui club de fotbal din Marea Britanie. E vorba despre Tottenham. Ulterior, în următoarele două decenii, mai bine de 20 de cluburi britanice au fost și ele listate, însă astăzi mai există doar 3 pe bursă: Manchester United, Arsenal și Celtic.
Fostul proprietar al lui Tottenham, Alan Sugar, a încercat o explicație pentru faptul că fotbalul și bursa nu pot produce nici colaborare, nici bani: ”Industria fotbalului este un fel de economie a prunelor stoarse”.
Sursa știre: gsp.ro
Sursa foto: Facebook-Romania International