Premierul Florin Cîţu a recunoscut într-o conferinţă de presă că în perioada petrecută în Statele Unite ar fi fost prins la volan, după ce a consumat băuturi alcoolice. Şeful Guvernului a punctat...
Noul premier al Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a avut o discuție telefonică luni seară cu premierul României, Florin Cîțu, în care cei doi au stabilit începerea pregătirilor pentru organizarea unei ședințe comune...
Șeful PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, și-a anunțat susținerea pentru Florin Cîțu la congres. Pîrvulescu este cercetat de DNA și plasat sub control judiciar începând din 22 iulie. Într-o postare pe Facebook Cîțu...
Bugetele unor ministere vor beneficia la rectificare de resurse suplimentare, dar în limita deficitului asumat, de 7,16% sau mai mic, a transmis, luni, prim-ministrul Florin Cîţu.
Cîţu: La rectificare, bugetele unor ministere vor...
Florin Cîţu, aflat în plină campanie internă pentru Congres, încearcă să puncteze electoral prin impunerea demisiei şefului CFR Călători, după incidentul de la Feteşti, când o noapte întreagă un tren plin cu...
Premierul Florin Cîţu a anunţat că a semnat miercuri decizia de înfiinţare a Comitetului interministerial pentru monitorizarea reglementării proiectului România Educată. Conducerea Comitetulului este asigurată de premier, în calitate de preşedinte şi...
Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO, ceea ce face ca exploatarea aurului în perimetrul protejat să devină imposibilă. În consecință, RMGC urmează să piardă investițiile în zonă.
Premierul Forin Cîțu anunțase...
Premierul Florin Cîțu anunță, într-un mesaj publicat luni pe Facebook, că a început analiza execuției bugetare, înaintea rectificării planificate în luna august. Premierul le atrage atenția miniștrilor care nu au cheltuit banii...
Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informații pe un dispozitiv, cum ar fi identificatori unici în cookie-uri pentru procesarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic in dreapta.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.